17 ani...infinit.

Ar trebui sa scriu...si as vrea sa scriu.
Dar azi e ziua mea. Si azi vreau doar sa fie soare...

Si uite ca am 17 ani. Cum am ajuns aici?

*Nicest thing*

Versurile spun totul...Enjoy :)

"...I wish that you knew when I said 2 sugars, actually I meant 3..."

Amorteala.

Amorteala...
Parca tocmai m-am trezit dintr-un somn adanc..sau dimpotriva, incerc sa adorm, dar nu reusesc. Se aduna prea multe lucruri marunte, care se fac auzite la fel ca picaturile unui robinet inchis prost...singurul zgomot intr-o liniste asurzitoare.
Nu vrei sa stii, dar totusi ai vrea sa intelegi, ceva care poate e prea mult, prea greu sa fie inteles...sau poate ar schimba ceva. Schimbare.
...De ce scrie in horoscop ca taurii se tem de schimbari? Ah, da..ca sa-mi amintesc mereu de asta si sa ma gandesc daca e valabil si la mine. Este? Nu am stiut niciodata, dar poate imi voi da seama intr-o zi...
Si vrei sa intelegi, sa fie mai usor, macar putin. Dar parca cu cat incerci sa afli mai mult, cu atat totul se incalceste mai tare si iti faci rau singur...Si incepi sa speri, sa cauti ceva ce simti ca iti lipseste in lucruri marunte, care spre surprinderea ta chiar te ajuta..mai mult decat ai fi sperat vreodata.
Dar iti este 'atat' de ajuns? Nu..de ar fi asa de usor...
Si incerci sa-ti modelezi acel 'ceva' astfel incat sa ia forma unei mici fericiri, fericirea ta. Si totusi...daca totul e de fapt o amagire? Te pacalesti singur incercand sa modelezi ceva ce ar fi trebuit sa existe sau sa apara de la sine..atunci ce e de facut? Te multumesti cu "atat" sau modelezi in continuare si te minti singur? Nu..e vremea sa vezi totul altfel..asa cum e.
Si stiu ca suna a cliseu, dar uneori fericirea e chiar langa tine, dar nu o vezi ca esti prea ocupat sa o cauti in alta parte sau sa "adaptezi" ce ai la ceva asemanator fericirii..Dar ea, de obicei se afla in lucrurile care conteaza cu adevarat..dar cu timpul incepi sa inveti sa deschizi ochii mai bine. Da...timpul. Un alt "ceva" care nu sta in loc, nici macar o clipa, nu asteapta, trece parca nepasator, nemilos peste tot si toate. Si vezi in urma lui cum lasa un val imens ce acopera tot, incet incet incetosand acele lucruri care apasau atat de tare si luand totodata parca si din greutatea lor...
Si asa timpul, crud cum il simt uneori, ma trezeste inca o data la realitate, imi mai da o lectie, ma surprinde din nou..si raman fara cuvinte.
Simt cum inca ma stapaneste amorteala...Incerc sa adorm sau sa ma trezesc?

~ Set the fire to the third bar ~

Their words mostly noises,
Ghosts with just voices...
Your words in my memory
Are like music to me...

You could be happy...and I won't know.

Rambling. Hiding and building up walls.

Se spune in general ca lucrurile se intampla la timpul lor sau mereu punem totul pe seama destinului zicand ca "asa a fost sa fie"...oare? Oare destinul e atat de crud ca apoi sa ne faca sa regretam o anumita decizie, o anumita ezitare? Da..poate fi si crud uneori probabil ca sa realizam greselile noastre mai bine..sau "calitatea" deciziilor.

Si cum poti stii care e alegerea corecta? Intuitie? Sau pur si simplu risc?..Si "ce va fi va fi". Cam greu. Nici nu trebuie sa fie usor probabil (rambling...).
Lucrurile..da, sa zicem ca...se intampla la timpul lor. Iar daca nu se intampla poate e mai bine asa (?!) sau poate data viitoare lucrurile se vor intampla cum ai sperat pentru ca de acum(:-@) ai mai multa grija, vei fi cu ochii in patru (degeaba, nu uita, destinul...e crud).

Ok. Si daca o "greseala" te ajuta de fapt sa vezi mai bine lucrurile bune care trebuie sa le faci?
Daca anumite lucruri..dupa o vreme..nu mai conteaza sau pur si simplu e prea tarziu...? Si esti uimit si realizezi ca poate niciodata nu ti-ai dorit acel lucru cu adevarat sau pur si simplu intervine "teoria uitarii motivate".
Ma refer atunci cand te stradui sa uiti acel lucru care iti apare in minte in momentele cele mai nepotrivite si incerci sa-l alungi, sa iti umpli mintea cu orice prostii sau orice care sa te distraga..sperand ca intr-un final va disparea din spatele zidului pe care l-ai creat. Sperand ca intr-un final nu va mai fi acolo, ca vei uita.
Dar daca acel lucru dispare si totusi isi lasa urmele care inevitabil iti readuc inapoi totul...chiar si lucrul de care ai incercat sa fugi...atunci ce e de facut? Cladesti iar ziduri..pana cand? Pana cand realizezi ca esti inconjurat doar de ziduri...si esti blocat. Da..un loc bun in care sa te ascunzi si sa nu te stie nimeni. Si totusi...pana cand? Pana cand vei simti ca te sufoci si ca acel spatiu nu e de ajuns pentru tine. Si de fapt...ti-ai creat mai multe probleme decat aveai la inceput.
Si viata poate fi atat de ironica uneori...e incredibil. Si totusi te poti trezi ca ai ajuns intr-un loc cunoscut de tine...neschimbat, dar in care lucrurile s-au schimbat atat de mult...Atat de mult incat chiar si acel loc atat de cunoscut devine strain si rece. Si nu poti sa nu tresari cand vezi un loc ramas neschimbat si sa nu regreti ca nici macar nu stii cum ai ajuns aici.

Uneori trebuie sa risti. Mai bine tarziu decat...niciodata.

When autumn leaves start to fall.

Hmm...
Desi e toamna, in sufletul meu e inca vara sau poate asa imi place sa ma simt...inca in vacanta. In acelasi timp simt cum incet, incet trebuie sa revin. Probabil la fel cum am revenit si aici. Nu prea stiu ce s-a intamplat, poate doar m-am lasat dusa de sentimentul "hei, e vacanta..e timp pentru toate."...Dar acum m-a cuprins o liniste interioara si chiar un fel de fericire. Chiar si vara asta a fost pe placul meu, bineinteles altfel decat mi-as fi imaginat si asta totusi intr-un sens bun. Lucrurile nu merg intotdeauna cum m-as astepta, dar cateodata unele intorsaturi imi fac mai mult bine decat as crede. Chiar ma ajuta.
Ieri a fost o zi frumoasa pentru mine, poate si din cauza ca mi-am acordat putin timp pentru gandire sau pur si simplu pentru a ma bucura de unele lucruri pe care le-am neglijat sau le-am uitat de ceva vreme..La astfel de zile am visat mult timp, dar ele vin cand nu te astepti, aceasta fiind de fapt toata frumusetea lor.
De ce ma simt alta si totusi aceeasi? De ce dupa fiecare vara am un sentiment atat de placut si in acelasi timp atat de tulburator ?
Vara...vara a fost exact ceea ce am avut nevoie. M-a ajutat sa ma cunosc mai bine..mi-a dat timp, mi-a dat zilele ei insorite, serile ei clade, vantul ei bland, mirosul ei parfumat de libertate, mi-a dat sansa sa vad marea din nou, sa simt cum aerul sarat imi mangaie pielea si se alinta prin parul meu, sa pierd printre valuri toate grijile...mi-a dat forte noi. M-a lasat sa fiu fericita. M-a lasat sa fiu eu. De aceea inca mai pastrez vara in suflet, desi toamna imi trezeste melancolia...Privind cateva frunze colorate ce contrastau cu verdele inca proaspat al ierbii m-a cuprins acest sentiment, reusind apoi sa imi trezeasca amintiri mai vechi sau chiar recente.
De cate ori mi-am dorit sa opresc timpul, sa pot sa ma bucur mai mult de o clipa de fericire, o clipa de liniste interioara, o clipa in care imi simteam sufletul zambind...sau macar sa o pot pastra undeva si apoi, cand as simti nevoia sa o pot trai din nou...Stiu, ar fi o fuga de realitate, dar uneori ar fi mai usor. Dar asta oricum nu se poate intampla..si pot doar sa ma bucur de fiecare clipa, oricum ar fi ea. Fara tristete poate nu am fi pretuit atat de mult fericirea, nu am fi simtit-o la fel de bine.
Si acum...simt cum trec ultimele zile de vacanta si cum se apropie "celelalte" zile, incarcate de responsabilitati, de realitate. Zile de care am totusi nevoie, recunosc (piticii mei se cotrazic acum).
A mai trecut o vara pe care o voi pastra acolo, undeva, pentru mine.
Dar hei...a venit toamna.

NAT KING COLE - AUTUMN LEAVES
Asculta mai multe audio Muzica